Descoperirea fascinantă de la Topolița: după 7000 de ani, era perfect conservată
Cercetătorii au găsit ceva fascinant. Iată descoperirea uimitoare de la noi din țară. A uluit toți oamenii de știință.
O construcţie preistorică bine conservată, veche de aproximativ 6500 de ani, ce aparţine culturii Precucuteni, a fost descoperită la Topoliţa, în judeţul Neamţ, de o echipă de arheologi condusă de cercetătorul Vasile Diaconu.
Arheologii Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ şi-au concentrat atenţia asupra unei zone din situl arheologic de la Topoliţa despre care aveau informaţii că ascunde ruinele unei construcţii a culturii Precucuteni, iar noile săpăturile au confirmat acest lucru. Astfel, au fost scoase la lumină resturile unei posibile locuinţe cu o suprafaţă de aproximativ 40 metri pătraţi.
„Suntem la a treia campanie arheologică pe situl de la Topoliţa şi am avut bucuria să găsim şi în acest an lucruri interesante. Am descoperit cea mai mare construcţie de până acum şi care este foarte bine conservată. O analiză atentă a resturilor acestei locuinţe ne-a oferit o serie de indicii extrem de importante în legătură cu modul de edificare. Pe bucăţile de lut ars pot fi observate cu uşurinţă amprentele bârnelor de lemn pe care a fost aplicat învelişul de argilă”, a declarat pentru Agerpres responsabilul ştiinţific al săpăturilor de la Topoliţa, Vasile Diaconu.
Conform specialiştilor care fac cercetările, construcţia este deosebită nu doar prin dimensiunile sale, dar şi prin gradul de conservare, care se prezintă ca o masă relativ compactă de lut ars.
De asemenea, în apropiere, cercetătorii au recuperat numeroase materiale ceramice, vase care pot fi întregite, unelte de piatră, dar şi reprezentări umane modelate din lut. Acestea din urmă sunt reprezentări ale divinităţilor de acum aproape şapte milenii, un element aparte al civilizaţiei Precucuteni.
Descoperirea arheologică foarte rară de la Cluj
O altă descoperire arheologică s-a făcut în Cluj, în cadrul lucrărilor de modernizare a unui bulevard.
Foarte puţine sarcofage romane au fost descoperite în Dacia, iar şi mai puţine dintre acestea au rămas nejefuite. Cercetătorii de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei au deschis sarcofagul intact al unui adolescent roman dintr-o familie nobilă.
„În Dacia au existat destul de puţine sarcofage, de obicei oamenii erau înmormântaţi în gropi simple. Şi mai rare sunt sarcofagele nejefuit. Este, practic, unul dintre foarte puţinele cazuri de sarcofage nejefuite”, a susţinut Felix Marcu, directorul Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj, citat de Adevărul.